Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR), organizație reprezentativă pentru fermierii de cultură mare și unitățile de procesare primară, semnalează o situație de maximă urgență care afectează direct accesul agricultorilor la schemele de sprijin gestionate de APIA.
Potrivit organizației, tot mai mulți fermieri se confruntă cu refuzul unor unități administrativ-teritoriale de a elibera adeverințele necesare depunerii cererilor pentru subvenții. Motivația invocată de autorități este existența unor presupuse datorii la bugetul local, situație care generează blocaje majore în accesarea fondurilor și pune în pericol continuitatea activităților agricole.
Reprezentanții Forumului APPR atrag atenția că această practică este justificată, în mod eronat, de unele autorități prin modificările legislative recente aduse prin OUG nr. 7/2026, care a abrogat o prevedere din HG nr. 1571/2022. Aceasta interzicea explicit condiționarea eliberării adeverințelor de plata obligațiilor fiscale.
„Abrogarea unei interdicții exprese nu poate fi interpretată ca oferind autorităților un drept discreționar de a condiționa emiterea unui act administrativ de îndeplinirea unor obligații fără legătură cu obiectul acestuia”, subliniază organizația.
Mai mult, în numeroase cazuri semnalate:
- obligațiile invocate nu sunt scadente, termenele de plată fiind stabilite ulterior (de exemplu, 30 septembrie);
- sau nu aparțin fermierilor, ci proprietarilor terenurilor, în situațiile în care exploatarea se face în baza contractelor de arendă.
Forumul APPR precizează că adeverințele solicitate în cadrul procedurilor APIA au un rol strict administrativ, acela de a certifica utilizarea terenurilor agricole, și nu ar trebui transformate într-un instrument de constrângere fiscală. Condiționarea eliberării acestora de situația fiscală – în special a unor terți – depășește scopul legal al documentului și poate avea consecințe economice grave, inclusiv pierderea subvențiilor, aplicarea de penalități și destabilizarea exploatațiilor agricole.
În acest context, organizația solicită:
- emiterea de urgență a adeverințelor necesare fermierilor, fără condiționări legate de situația fiscală;
- respectarea cadrului legal și a scopului administrativ al acestor documente;
- separarea clară între obligațiile fiscale și dreptul fermierilor de a accesa schemele de sprijin.
Reprezentanții Forumului APPR avertizează că orice întârziere sau refuz nejustificat poate produce prejudicii semnificative într-un sector deja vulnerabil și dependent de respectarea strictă a termenelor administrative.
În final, organizația face apel la responsabilitate instituțională, la respectarea principiilor de legalitate și proporționalitate și la sprijinirea activă a fermierilor în accesarea fondurilor destinate acestora, solicitând instituțiilor competente să intervină de urgență pentru remedierea situației și asigurarea unui tratament corect și nediscriminatoriu pentru toți agricultorii.
Sursa: Forumul APPR













Leave a Reply