În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel național, ample acțiuni de monitorizare, prevenție și control, cu scopul de a proteja sănătatea publică și de a asigura comercializarea unor produse alimentare sigure.
Controalele sunt efectuate de medicii veterinari oficiali și vizează respectarea normelor sanitare în târguri de animale, piețe agroalimentare, abatoare, unități de procesare, depozitare, transport, dar și în sectorul alimentației publice.
„Responsabilitatea noastră este una directă și fermă: să ne asigurăm că românii cumpără produse sigure, provenite din surse autorizate. Siguranța alimentară nu este negociabilă”, a declarat Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.
Verificări stricte pentru animalele destinate sacrificării
Autoritățile subliniază că animalele destinate consumului trebuie să provină exclusiv din exploatații autorizate și să fie sănătoase, identificate conform legislației și însoțite de documente sanitar-veterinare complete. Transportul acestora trebuie realizat în condiții conforme, iar sacrificarea mieilor este permisă doar în abatoare autorizate sau, în situații speciale, în spații temporare aprobate și supravegheate.
Consumatorii sunt avertizați să evite achiziționarea cărnii provenite din surse neautorizate sau din sacrificări clandestine.
Carnea de miel – doar din surse controlate
Carnea de miel trebuie cumpărată exclusiv din unități autorizate, precum supermarketuri, măcelării sau centre de sacrificare avizate. Produsele trebuie să fie însoțite de certificate sanitar-veterinare și să prezinte marcaj oficial de sănătate.
De asemenea, autoritățile atrag atenția asupra condițiilor de depozitare și transport, care trebuie să respecte temperaturile legale pentru a preveni alterarea produselor.
Ouăle – reguli stricte de comercializare
Ouăle destinate consumului trebuie să provină din surse autorizate și să fie marcate corespunzător. Depozitarea acestora trebuie realizată la temperaturi între 1 și 7 grade Celsius, iar produsele deteriorate nu pot fi comercializate.
Consumatorii sunt sfătuiți să evite ouăle fără marcaj sau expuse în condiții improprii.
Laptele și produsele lactate – trasabilitate obligatorie
Laptele și brânzeturile vândute în piețe trebuie să provină de la producători autorizați și să fie etichetate corespunzător. Produsele trebuie protejate împotriva contaminării și comercializate în condiții igienice, în ambalaje adecvate.
Autoritățile insistă asupra importanței trasabilității, care trebuie să includă informații precum producătorul, locul de proveniență și data obținerii.
Peștele și produsele din pescuit – control riguros
Peștele trebuie comercializat doar în unități autorizate și păstrat în condiții optime de temperatură și igienă. Produsele trebuie să fie proaspete, fără paraziți vizibili și însoțite de documente care să le ateste proveniența.
Atenție la produsele tradiționale și la cumpărăturile online
Produsele specifice perioadei – cozonaci, prăjituri sau alte preparate tradiționale – trebuie cumpărate doar din spații autorizate. ANSVSA avertizează asupra riscurilor achiziționării alimentelor de pe rețelele sociale, de la persoane neautorizate, din cauza pericolului de contaminare cu bacterii precum Salmonella sau Listeria.
Sancțiuni severe pentru nereguli
În cazul constatării unor abateri, autoritățile pot dispune suspendarea activității unităților, aplicarea de amenzi sau confiscarea produselor neconforme. De asemenea, pot fi prelevate probe pentru verificarea calității și siguranței alimentelor.
ANSVSA reamintește cetățenilor că pot semnala nereguli sau solicita informații prin Call Center-ul gratuit: 0800.826.787.
Recomandarea principală a autorităților rămâne clară: cumpărați doar din surse autorizate și verificați cu atenție produsele, pentru a evita riscurile pentru sănătate în perioada sărbătorilor.
















Leave a Reply